Există momente în viața unei persoane care, dacă nu sunt recunoscute la timp, pot schimba iremediabil traiectoria vieții sale, iar primul episod psihotic este unul dintre ele.
Nu pentru că psihoza ar fi o condamnare, ci pentru că intervalul dintre debut și tratament contează mai mult decât în aproape orice altă afecțiune psihiatrică. Fiecare săptămână de întârziere lasă urme, iar fiecare lună pierdută adâncește un drum care devine, cu timpul, mai greu de parcurs în sens invers.
Psihoza nu este un diagnostic în sine, ci o stare, o ruptură temporară sau prelungită de realitate, manifestată prin halucinații, deliruri, dezorganizare a gândirii sau a comportamentului. Poate apărea în contextul schizofreniei, al tulburării schizoafective, al unui episod maniacal sever, al depresiei psihotice, al consumului de substanțe sau al altor cauze medicale. Primele semne ale unui episod psihotic sunt, de regulă, momentul de maximă confuzie, atât pentru persoana afectată, cât și pentru cei din jurul său. Granița dintre „ceva nu merge” și „acesta este un episod psihotic” este adesea neclară, mai ales în primele săptămâni. Ceea ce face primul episod particular este că el survine, de obicei, pe un creier relativ intact. Nu au existat, în majoritatea cazurilor, ani de boală netratată care să fi lăsat cicatrici neurologice, iar aceasta este fereastra de oportunitate.
Psihoza activă nu este o stare neutră pentru creier. Nivelurile crescute de dopamină, stresul oxidativ și excitotoxicitatea glutamatergică asociate episodului psihotic netratat par să producă modificări structurale, reduceri de volum în zone precum hipocampul și cortexul prefrontal, care sunt parțial reversibile dacă tratamentul intervine devreme și parțial permanente dacă nu intervine. Creierul în psihoză necontrolată se modifică. Pe durata unui episod psihotic netratat, persoana nu „stă pe loc”. Aceasta își poate pierde locul de muncă sau abandonează școala, iar relațiile cu cei din jurul său se pot deteriora. Comportamentele dezorganizate sau delirante produc consecințe sociale reale, rupturi familiale, izolare, uneori situații juridice. Cu cât episodul durează mai mult, cu atât mai mult din structura vieții persoanei se destramă și cu atât mai dificilă devine reconstrucția.
Și totuși, durata psihozei netratate (DUP) are o medie de 1–2 ani în multe studii, cu variații mari între pacienți. Un episod psihotic netratat durează, în medie, nu câteva zile, ci luni. În această perioadă, persoana trăiește într-o realitate alterată, ia decizii bazate pe percepții false, poate face lucruri de care ulterior îi este rușine sau teamă. Cu cât mai lungă este această perioadă, cu atât mai mare este trauma psihologică și cu atât mai difícil este procesul prin care persoana reușește să înțeleagă ce s-a întâmplat și să continue să trăiască.
Debutul psihozei este rareori dramatic. Înainte de halucinații și deliruri există o perioadă prodromală de luni sau chiar ani, în care semnele sunt subtile: retragere socială progresivă, scăderea randamentului, suspiciozitate vagă, tulburări de somn, idei ciudate care nu au devenit încă deliruri. Familia observă că „s-a schimbat ceva”, dar nu știe ce. Intervenția timpurie în psihoze nu înseamnă doar a prescrie rapid un antipsihotic, ci este și un model complex de îngrijire, cu mai multe componente. Primul episod psihotic necesită o evaluare atentă pentru a exclude cauzele, a clarifica diagnosticul diferențial și a înțelege contextul persoanei.
